Gand

Mereu am trait cu impresia ca omul e doar un animal prost care cauta sa te ingroape in propriul lui cacat atunci cand ti-e lumea mai draga, exact, sa se cace pe tine, si e greu chiar sa crezi asta atunci cand te inconjori de "prieteni"- oameni relativ apropiati tie ca gandire, si alte aspecte. Trag concluzia pe fondul ascultarii discutiilor din jurul meu, in orice imprejurare m-as afla exista conversatii cu referire la x sau y, o persoana de cele mai multe ori absenta, iar cuvintele nu sunt tocmai de lauda. Thh.. natura umana!

Am ajuns azi sa numim relatia interpersonala dintre 2 indivizi "prietenie", o chestie in care eu am incetat sa cred cu ceva timp in urma. Si totusi, exista posibilitatea sa ma insel, ca de fiecare data de altfel.

In mintea mea alearga de ceva vreme in deriva ganduri marete, planuri sau pur si simplu niste prostii care s-au aprins spontan ca intr-o camera de ardere a unui motor Otto dand nastere unei....confuzii. O confuzie care pare sa alerge ireversibil spre un infinit, pe care totusi parca il zaresc, iar odata cu atingerea lui filozofica (caci practic e imposibil) se prabuseste totul devinenind din nou un ocean zugravit in culori sterse si sperante amanetate irecuperabil chiar si dupa cel mai scurt timp de la amanetarea lor, in schimb primind alte si alte ganduri care ma afunda mai mult intr-o stare caracteristica lui Bacovia, desi il urasc.